CEREMONIA DE DESCHIDERE A FESTIVALULUI UNTOLD VA MARCA O PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA – CLAPTONE, ARTISTUL LEGENDAR CU MASCĂ, PREZINTĂ UN SHOW UNIC

Universul magic UNTOLD își deschide porțile pentru cel de-al șaptelea capitol, între 4 și 7 august, cu o ceremonie oficială de deschidere pe Cluj-Arena care va marca o premieră pentru România: un show unic al germanului Claptone. Artistul va fi înconjurat de 100 de dansatori și animatori, într-un spectacol de bal mascat, și mii de măști vor fi oferite fanilor. 

O experiență exclusivistă, în care fanii sunt invitați să combine realul cu imaginarul și să intre într-un nou univers. ,,Temple of Lúna” este tema UNTOLD 2022 și va fi prezentată pe mainstage, prin decorul special, luminile fascinante, conținutul video și momente unice.

Ceremonia de deschidere este prezentată de STEP APP, unul dintre partenerii festivalului.

Participanții UNTOLD vor fi așteptați de personaje fantastice, acrobați internaționali, animatori, majorete, dansatori veniți din România, Franța, Olanda, Marea Britanie, Germania sau Ucraina, parade și spectacole cu foc sau leduri și multe alte surprize.

Un uriaș tărâm al bucuriei, de peste 235.000 de metri pătrați, în care acrobații pe picioroange, care poartă costume desprinse parcă dintr-o altă lume, vor aduce Luna mai aproape de Pământ și vor fi ajutoarele Vrăjitorului, ocrotitorul festivalului. Trupele Golden Trees (România), Flying Traveler (Germania), Fantasy Trees (Olanda), White World (Franța), Hummingbirds, Light Balance (Ucraina) și Red Priestesses (Marea Britanie) vor defila în cele 4 zile și 4 nopți de magie.

Organizatorii UNTOLD au pregătit și o serie de activări, cu zone de relaxare, de mâncare și băuturi, o replică reală a unui celebru lanț de restaurante va fi disponibilă în festival, sesiuni de make-up, studio de tatuaje, experiențe VR, scene și workshop-uri tematice sau walking act-uri cu membrii White Walkers (România), Magic Puppet, The Alchimist, Bubble Emilia sau Sun, Nature, White Queen, Queen of Hearts.

De la petreceri tematice la experiențe unice realizate în colaborare cu partenerii festivalului, precum sesiuni de meet & greet, serviciu de food delivery direct în festival, pentru a nu rata niciunul dintre artiștii favoriți, totul este pregătit pentru a transforma zilele de festival în momente memorabile. 

MAȘINA DE CURSE RED BULL RACING AJUNGE LA UNTOLD

Cele patru zile de festival vor fi ca o plimbare în carusel, iar fanii pot vedea pe Aleea Stadionului monopostul Red Bull Racing cu mașina de racing și pot da o tură în simulator. 

Un tonomat în care fanii descoperă premii cool, experiențe, meet & greets sau un backstage tour sunt la o încărcare distanță prin cardul Visa, iar cei îndrăgostiți de festival pot dormi direct în Tinny Houses amplasate pe tărâmul magic al festivalului, de Mobexpert.

Arta modernă întâlnește tehnologia blockchain pe mainstage-ul festivalului UNTOLD, cu un moment care oferă mixul perfect între un producător talentat, una dintre cele mai cunoscute artiste din cultura mainstream și folclorul vibrant românesc. Pe 4 august, Strămoși, prima serie românească NFT, prezintă pe Cluj-Arena: David Ciente, Irina Rimes și Surorile Osoianu.

Aflat în premieră la UNTOLD, brand-ul ceh Kozel lansează o invitație pentru participanții la festival, un moment live pe mainstage cu band-ul Damian & Brothers.

  Pădurea din Parcul Central va fi teritoriul acrobațiilor și a spectacolelor la înălțime. Jongleriile cu foc și leduri colorate sunt la rândul lor de nelipsit. În fiecare seară de festival, trupa Amaris Agni, cu adevărați magicieni ai focului, va face show-uri live combinate cu o serie de coregrafii impresionante și va colora întunericul cu mișcări uimitoare de dans, puse în lumină de leduri.

Fanii se vor încărca cu energie bună alături de echipa de cheerleading Knights of Transyvania CCS Cluj-Napoca.

Pe data de 4 august toți artiștii și acrobații vor face o paradă veselă și plină de culoare în tot perimetrul festivalului UNTOLD până la mainstage.

Toate aceste experiențe pot fi admirate de sus, din roata fantastică înaltă de 30 de metri, care oferă o panoramă impresionantă asupra universului UNTOLD, precum și asupra orașului Cluj-Napoca. Fanii pot trăi momente speciale și în caruselul veseliei și al copilăriei.

DESIGNERS’ NEST, FASHION CORNER CU DESIGNERI ROMANI

Și în acest an, cei mai apreciați designer români își dau întâlnire la festivalul UNTOLD. La Designers’ Nest, fanii pot găsi haine, colecții capsulă, încălțăminte, bijuterii și accesorii realizate de peste 30 de designeri români.

În zona de fashion, fanii festivalului pot afla ce le prezic astrele de la binecunoscutul Mercur Retrograd, dar pot afla și secretele unei poze de instagram de la unul dintre cei mai renumiți fotografi de la noi, The Storyalist.

La cornerul RetroFuture, Alina Ceușan își asteaptă fanii vineri și sâmbătă.

Tot în Designers’ Nest, fanii festivalului pot găsi, în premieră, colecția specială UNTAMED creată de echipa UNTOLD. 

Organizatorii pregătesc și zone cu artiști de hairstyle, make-up și tatuaje temporare. Participanții au astfel ocazia să fie răsfățați cu coafuri, împletituri și machiaje speciale de festival.

ROMANIA ALL INCLUSIVE REVINE

Campania ,,Romania all Inclusive”, marca UNTOLD, revine cu peste 50 de destinații și experiențe care te ajută să descoperi farmecul autentic românesc. Astfel, în perioada 4 august – 30 septembrie, persoanele care își doresc o vacanță la noi în țară pot intra pe platforma untold.com/rai pentru a-și alege destinația. Din acest an, partener principal al campaniei România all Inclusive este Extasy, singura aplicație din România dedicată experiențelor. Utilizatorii care rezervă o vacanță pe site-ul UNTOLD pot beneficia de un bonus de 50 de lei în aplicația Extasy. 

UNTOLD va fi cel mai sigur loc public din România. UNIQA este asiguratorul oficial al festivalului și susține siguranța tuturor participanților la eveniment, astfel încât aceștia să se poată bucura din plin doar de experiențele de festival, fără nicio grijă.

Ceremonia de închidere pe mainstage va fi realizată de Lost Frequencies, duminică, 7 august. DJ-ul și producătorul belgian va avea un show special însoțit de artificii și lasere ce vor umple cerul. Scena principală va fi închisă luni dimineață de Tujamo. Cei care vor dori să continue petrecerea se pot muta la scena Galaxy, unde Fehrplay va închide festivalul cu un show special, cu producții video din metaverse. Acest moment este prezentat de STEP APP.

sursa: AviMag.net

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *