Fostul director al Teatrului Municipal Baia Mare a fost prins beat la volan.

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla actorul Teatrului Municipal Baia Mare dar și directorul Teatrului Independent Aratat, Claudiu Pintican.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul acestuia indicând 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare polițiștii l-au dus pe actor la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare pentru a-i fi prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Permisul de conducere i-a fost suspendat de polițiști iar pe numele bărbatului s-a deschis dosar penal.

Probele de sânge vor fi realizate la Serviciul de Medicină Legală Maramureș, instituție condusă de soția actorului. Noi avem însă încredere că prelucrarea celor două probe de sânge se va realiza așa ”cum scrie la carte”.

Conform colegilor de la ZiarMM, actorul nu se află la prima abatere, acesta fiind prins și în anul 2015 băut la volan.

Suntem curioși în ce perioadă rezultatele vor fi transmise către IPJ Maramureș. Conform informațiilor noastre, Poliția Maramureș are datorii mare către SML Maramureș și nu se prea grăbesc să le achite. Dar despre aceste datorii vom reveni cu amănunte halucinante.

Ce spune IPJ Maramureș

În cursul zilei de astăzi, 13 februarie, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au desfășurat activități preventive pe linie rutieră, ocazie cu care au constatat mai multe abateri la regimul circulației pe drumurile publice, prevăzute de OUG 195/2002, urmare a cărora 23 de șoferi au fost sancționați contravențional.

De asemenea, doi dintre aceștia au fost sancționați și cu măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, conform prevederilor art. 100 alin. 3, lit. d din OUG 195/2002 și unuia i-a fost reținut certificatul de înmatriculare conform art. 102 alin.1, pct. 39 din OUG 195/2002.

Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni rutiere privind o conducere sub influența băuturilor alcoolice și o vătămare corporală din culpă.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *