GAȘCA ZURLI SE ÎNCHEIE? Fetița ZURLI, Bucătărașul Lulu, dar și Truli au anunțat retragerea lor din proiect.

Gașca Zurli este cea mai cunoscută trupă de muzică pentru copii din România, iar melodiile cântate de membri formației au făcut furori la petrecerile pentru cei mici.

Însă, o veste neașteptată a venit în urmă cu puțin timp, când Vero și-a anunțat retragerea, după 18 ani în care i-a distrat pe cei mici.

Activitatea Fetiței Zurli s-a terminat. Vero Căliman și-a explicat decizia, știind ce impact uriaș va avea în rândul fanilor.

De peste 15 ani, fetița din mine s-a antrenat și a făcut gimnastica artistică, până când a ajuns la Olimpiadă. Acum este timpul să se retragă, pentru că femeia Veronica merită și ea o șansă. Vă rog să mă credeți că am sufletul în pioneze și că nu mi-a fost deloc ușor să fac această alegere. Întâlnirile cu voi și iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere și energie să continui chiar și atunci când simțeam că nu mai pot. Părinților vreau să le mulțumesc pentru încredere, pentru că și-au lăsat copiii să se joace cu mine și cu colegii mei. Relația mea cu cei mici este nemuritoare, mi se par sincer cele mai minunate creaturi de pe pământ, și voi continua să păstrez și să hrănesc această relație specială prin toate proiectele în care mă voi implica în viitor. Vă țin la curent! Viitorul sună Vero 😉 #onmyway” este mesajul postat pe rețelele de socializare de către Vero Căliman, cea care a interpretat rolul Fetiței Zurli. 

Ionuț Varodi, cunoscut printre copii drept „Bucătărașul Lulu” a făcut și el anunțul plecării din Gașca Zurli. 

Astăzi a fost o zi foarte importantă pentru mine. O zi grea, dar importantă. Am îmbrăcat pentru ultima dată costumul de bucătar. De astăzi rămân doar eu, Lulu, simplu.
Am ales să părăsesc echipa Zurli. Nu a fost o decizie ușoară, dar simt că e momentul potrivit pentru o schimbare și noi oportunități. Am avut privilegiul să călătoresc foarte mult, să lucrez cu mulți oameni și să câștig o experiență valoroasă, dar, ca în orice călătorie, au existat și provocări. Cu toate acestea, prefer să mă concentrez asupra lecțiilor învățate și a momentelor bune. Așa că, good news, de ceva vreme lucrez la un vis. Un vis care începe ușor-ușor să prindă aripi. Delulu PRoductions – este la bază agenție de publicitate, pentru ca eu și viitoarea mea echipă să ne putem ocupa la cel mai înalt nivel de social media managing. Delulu PRoductions este organizator de evenimente, petreceri, spectacole. Acestea fiind spuse, vă mulțumesc că mă susțineți și mă sprijiniți. Nu dispar, YouTube-ul merge în continuare, și dacă aveți nevoie de ceva din cele menționate mai sus, let’s talk. Al vostru, Lulu!”,
 a transmis Ionuț pe pagina de Facebook.

Truli, al treilea membru din „Gașca Zurli” care își anunță plecarea. 

După 13 ani de călătorii, spectacole, sute de mii de kilometri, zeci de orașe și clipe memorabile alături de colegii mei din Gașca Zurli, a venit momentul să îmi iau rămas bun de la Truli și Tura Vura și să le mulțumesc celor care au făcut parte din drumul meu profesional de până acum. În cei 13 ani am învățat și evoluat mult, dar au existat și multe momente de care nu îmi voi aminti cu plăcere.

Astăzi vreau să mulțumesc copiilor pentru zâmbetele, îmbrățișările și dragostea lor, și părinților pentru râsetele și susținerea lor necondiționată. A fost o onoare să fiu parte din viața voastră. Nu voi uita niciodată aceste momente și sunt mândru de tot ce am realizat împreună cu colegii mei pentru copiii din România. În continuare, îmi voi concentra toată atenția și energia către proiecte care mă vor solicita ca actor și către @eracoolevents, proiectul meu personal care se ocupă cu organizarea de evenimente. Vă mulțumesc!”, a fost mesajul pe care Truli l-a postat în mediul online, în urmă cu puțin timp.

1 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *