Gelozie, alcool și droguri! Doi soți au ajuns cu mașina în șanț

Un bărbat din municipiul Satu Mare este judecat după ce, pe fondul consumului de alcool, al drogurilor și al geloziei, ar fi urcat într-o mașină, alături de soția lui, după care au ajuns amândoi în șanț, în zona localității Odoreu.

Conform informațiilor PresaSM, femeia a spus că scandalul a început pe fondul consumului de alcool, droguri și al geloziei. După care soțul a început să o agreseze fizic, aplicându-i lovituri cu pumnii în diferite zone ale corpului, apoi i-a aplicat o lovitură cu un tub de spray în zona capului.

Văzând că cearta a degenerat, cei doi soți au decis să iasă din locuință pentru a nu îi trezi pe cei doi copii, apoi soțul a înfășurat un prosop în zona gâtului soției sale și a condus-o pe spre autoturismul lor marca VW Golf, ce era parcat în fața locuinței.

A împins-o în autoturism în partea dreaptă după care s-a urcat la volan, a blocat portierele și a pornit înspre localitatea Odoreu. În timpul deplasării, bărbatul a continuat să o agreseze fizic pe soția, iar la un moment dat, femeia a crezut că în fața lor se află un copac, s-a întins spre volan și a tras în partea dreaptă, astfel că au ajuns în șanț.

Femeia a încercat să fugă de soțul său, însă acesta a reușit să o prindă și a început să o stranguleze, spunându-i că o va omorî. În acel moment, văzând că soțul său nu oprește strangularea, persoana vătămată i-a spus acestuia că îl iubește și să plece acasă la copii, astfel că acesta a încetat agresiunile.

S-au întors amândoi înapoi la autoturismul aflat în șanț și au făcut semn unui autovehicul să oprească, iar șoferul acestuia a sunat la 112. Bărbatul a fost depistat cu alcoolemie de peste 1 mg/l în sânge, respectiv substanțe stupefiante.

FOTO: ilustratie

Sursa: PresaSM.ro

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *