Încep recrutările în Armata Română

Ministerul Apărării anunţă că, sâmbătă, intră în vigoare modificările la Statutul rezervistului voluntar, una dintre acest vizând creşterea remuneraţiei. În acest an vor fi disponibile 775 de locuri.

”Legea nr. 115/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, prin care au fost armonizate unele aspecte în vederea creşterii atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, va intra în vigoare începând de sâmbătă, 8 mai”, a transmis, vineri, MApN.

Principalele modificări incluse în această lege sunt cele referitoare la:
– creşterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adaugă solda gradului deţinut;
– eliminarea obligativităţii restituirii cheltuielilor aferente pentru recrutarea şi selecţia rezerviştilor voluntari în situaţia nesemnării/nefinalizării contractului;


– eliminarea obligativităţii înştiinţării unităţii cu care a încheiat contract cu privire la părăsirea localităţii pentru o perioadă mai mare de 48 ore;

– introducerea obligativităţii angajatorului de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor care au semnat angajament/contract pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.

Pentru anul 2021, vor fi disponibile 775 de locuri de rezervişti voluntari (maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi).

Procesul de recrutare şi selecţie se va desfăşura în baza prevederilor Legii nr. 270/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 25/2017.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *