Ionel Bogdan: Cofinanțăm cel mai mare proiect al județului, de extindere a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Maramureș, în valoare de 400 milioane de euro

Aleșii județeni s-au întrunit astăzi în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș, pentru a vota o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului.

Un obiectiv major este „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș”, realizat de Vital SA în comun cu administrația județeană, care a aprobat cofinanțarea proiectului cu suma de 1,3 milioane de euro. Valoarea totală a obiectivului de investiții depășește suma de 400 milioane de euro, iar cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. 


Obiectivele principale ale proiectului sunt îmbunătățirea sectorului de apă uzată, precum și crearea sistemelor necesare pentru alimentarea cu apă a localităților Județului Maramureș.

Magistralele de transport apă care vor fi realizate, vor trece prin 21 de unități administrativ-teritoriale din județ. Traseele magistralelor va fi următorul: Baia Mare – Seini, Baia Mare – Ulmeni, Sighetu Marmației – Rona de Jos – Rona de Sus și Sighetu Marmației – Remeți. 

Impactul pe care îl vor avea aceste magistrale este esențial pentru comunitățile maramureșene, având în vedere că în Maramureș avem o problemă cu puțurile forate, care seacă și trebuie refăcute la anumite intervale de timp. Odată cu realizarea magistralelor de transport apă rezolvăm problema alimentării cu apă potabilă a comunităților și venim în sprijinul cetățenilor care vor avea acces la apă potabilă mult mai ușor”, a transmis președintele administrației județene, Ionel Bogdan.

Proiectul privind constituirea Consorțiului regional integrat pentru învățământ dual Maramureș a fost, de asemenea, votat în ședința de astăzi a Consiliului Județean. Prin acest proiect, se va realiza un campus profesional integrat cu săli de clasă, laboratoare, săli de sport, bazin olimpic, cămine, săli de mese, săli de conferințe, absolut tot ce este necesar pentru un campus integrat.

Constituirea Consorțiului regional integrat pentru învățământ dual Maramureș va fi realizată printr-un parteneriat între Consiliul Județean Maramureș – Universitatea de Vest Vasile Goldiș  – Liceul Tehnologic De Transporturi Auto Baia Sprie – Liceul Tehnologic Transilvania. 

Dezvoltarea învățământului dual în Maramureș și a infrastructurii educaționale stă la baza dezvoltării și modernizării județului nostru. Pentru a atrage cât mai mulți investitori în Maramureș, care să dezvolte piața industrială, avem nevoie de forță de muncă calificată, iar prin realizarea acestui proiect vom putea oferi tinerilor ocazia de a studia și de a învăța o meserie într-un mod cât mai aplicat”, a declarat Ionel Bogdan, în cadrul ședinței de astăzi.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *