Liderii studenților din România se întâlnesc la Baia Mare pentru a pregăti viitoarele demersuri naționale

În perioada 11-20 august, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) organizează cel mai mare și mai complex eveniment studențesc din țară, Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR), la Baia Mare, cu sprijinul Ligii Studenților „Pintea Viteazul” (LSPV) și al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Timp de 10 zile, liderii studenților vor evalua acțiunile guvernanților din ultimele luni, inclusiv prin raportare la implementarea Programului de Guvernare, la angajamentele solicitate și asumate în campania ANOSR „Educația la Guvernare”, vor discuta gradul de integrare a propunerilor studenților în Planul Național de Redresare și Reziliență, Programele Operaționale și la rectificarea bugetară, în special în privința burselor studențești, stabilind măsurile ce se impun față de acțiunile guvernanților.

Programul evenimentului va include, de asemenea, sesiuni de formare pe diverse domenii, organizate în vederea creșterii capacității organizațiilor studențești de a reprezenta studenții la nivel local, dezbateri privind problemele acute ale tinerilor și ateliere de lucru pentru stabilirea strategiei federației în următorul mandat. Este la fel de important să reevaluăm, în acest punct, modul în care pandemia a influențat studenții și organizațiile studențești.

FOSR reprezintă momentul în care mișcarea studențească din România își stabilește viziunea pentru următoarea perioadă, fiind de asemenea primul eveniment de amploare marca ANOSR după instalarea pandemiei, cu participanții vaccinați, cu excepția cazurilor medicale speciale.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *