Mai puțini români vor beneficia de programul „Prima casă”. Guvernul a micșorat bugetul, comparativ cu anul 2020
Un document publicat recent de Ministerul de Finanțe arată că guvernul va aloca în acest an mai puțini bani decât în 2020, pentru programul „Prima casă/Noua casă”.
În aceste condiții, plafonul garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului „Prima casă/ Noua casă” se va ridica în 2021 la 1,5 miliarde de lei, față de plafonul de două miliarde de lei alocat anul trecut, conform proiectului de hotărâre al Ministerului Finanțelor.
În același timp, se propune completarea reglementării din cuprinsul normelor potrivit cărora beneficiarii au obligația să încheie polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor, conform normelor interne proprii ale finanțatorilor.
Polițele urmează să acopere toata durata finanțării garantate, la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare.
Reducerea plafonului programului „Prima Casă/Noua Casă” era așteptată de piață, fiind anunțată în urmă cu aproximativ trei săptămâni de Cristian Păun, preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.
„Pentru 2021, la un plafonul în scădere la 1,5 miliarde lei, estimăm în jur de 6.000 de beneficiari ai programului”, a menţionat Cristian Păun, în urmă cu ceva timp.