Proiectul bugetului pe anul 2021 – Câți bani primește fiecare minister?

Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 174.102,0 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 318.456,6 milioane lei credite de angajament şi în sumă de 261.451,7 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 87.349,7 milioane lei.

Cele mai importante măsuri ale proiectului de buget pentru anul 2021 sunt:

– menţinerea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie /indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum şi a indemnizaţiilor aferente funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020;
– menţinerea în anul 2021 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;
– menţinerea în 2021 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2020;
– neacordarea de premii şi a indemnizaţiei de vacanţă prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017;

Câţi bani primeşte fiecare minister

  • Ministerul Afacerilor Externe va primi cu 3% mai puţin, bugetul fiind de 1,06 miliarde lei.
  • Ministerul Afacerilor Interne va primi cu 1,75% mai mult, respectiv 20,9 miliarde lei.
  • Ministerul Agriculturii va primi cu 10% mai mult, respectiv 25,9 miliarde lei.
  • Ministerul Apărării primeşte cu 3,4% mai mult, respectiv 20 miliarde lei.
  • Ministerul Cercetării şi Inovării primeşte cu 24,3% mai mult, respectiv 1,92 miliarde lei.
  • Ministerul Culturii primeşte cu 12,8% mai mult, respectiv 894,2 milioane lei.
  • Bugetul Ministerului Dezvoltării va fi mai mic cu 19,19%, la 7,15 miliarde lei.
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului va primi cu 186% în plus, urmând a avea un buget de 6,58 miliarde lei.
  • Ministerul Energiei va primi cu 45% mai mult, suma alocată de la buget urmând a fi de 889 milioane lei.
  • Ministerul Finanţelor va avea un buget mai mic cu 3%, urmând a se ridica la 5,39 miliarde lei.
  • Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va avea un buget mai mare cu 11,3%, urmând a se ridica la 2 miliarde lei.
  • Ministerul Justiţiei urmează să aibă un o alocare mai mică cu 2,5%, la 4,68 miliarde lei.
  • Ministerul Apelor şi Pădurilor va avea un buget mai mare cu 18,8%, urmând a se ridica la 1,32 miliarde lei.
  • Ministerul Muncii va avea un buget mai mare cu 10%, respectiv de 53,7 miliarde lei.
  • Ministerul Public – mai mult cu 2,3%, la 1,54 miliarde lei.
  • Ministerul Tineretului şi Sportului – mai mare cu 3,2%, la 543,1 milioane lei.
  • Ministerul Transporturilor – mai mare cu 9,4%, la 14,1 miliarde lei.

1 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *