SAGA Festival începe vineri într-un concept grandios, cu mii de metri pătrați de leduri, lumini și efecte speciale

Scena Source are 150 de metri deschidere și 40 de metri înălțime

În numai 4 zile, începe cea de-a doua ediție SAGA! Festivalul aduce la Arena Națională și în parcul care o împrejmuiește un concept electrizant, care are la bază imaginația, transformarea și energia. Pe 3, 4 și 5 iunie, festivalierii vor fi teleportați într-o lume a creativității și inovației. Source, scena principală, este un adevărat spectacol, are 40 de metri înălțime și deschidere de 150 metri. În premieră în România, Source va avea 1500 de metri pătrați de leduri de 4.8 mm pixel pitch și rezoluție 4k, lumini statice și inteligente. Elementul central ar scenei va fi icosaedrul, simbolul SAGA, care va fi încărcat cu efecte speciale, lumini, lasere și artificii.

SAGA are la bază libertatea, este locul în care oamenii se încarcă cu energie, își trăiesc visurile alături de prieteni și creează o conexiune specială cu artiștii preferați. Anul acesta, întregul concept este dus la un nou nivel, vor fi mai multe scene, mai grandioase, mai multe spații de activări și instalații de care festivalierii se pot bucura pe durata celor 3 zile.

O parte din ceea ce va însemna festivalul anul acesta, aici.

Peste 90 de tiruri cu echipamente au sosit în urmă cu 2 săptămâni din Olanda, Germania, Belgia, Polonia și Ungaria, iar zilnic aproape 5000 de oameni lucrează pentru realizarea unui eveniment unic în România, pe care festivalieri din 85 de țări îl așteaptă cu nerăbdare. Peste 1000 de tone de schele și grile, 200 km de cabluri și peste 800 boxe sunt doar câteva dintre elementele care compun cea de-a doua ediție SAGA.

Source, Heat, Spark, Switch, Drift, Bumper Cars și toate celelalte scene speciale și secrete așteaptă să prindă viață alături de festivalieri în scurt timp.

Toți cei care vor să-și ridice brățările SAGA din timp și să aibă astfel un acces mai ușor în festival, pot face acest lucru după cum urmează:

  • Brățările pentru abonamentele GA și VIP și biletele de 2 zile pot fi ridicate, începând de astăzi, 30 mai, de la Mega Mall (intrarea din bd. Pantelimon, etaj 1), Promenada Mall (etaj 1) și Arena Națională (Bd. Basarabia 37-39)
  • Brățările pentru biletele de o zi și cele pentru minori pot fi ridicate, începând din 31 mai, de la Arena Națională (Bd. Basarabia 37-39)

Biletele pentru primul festival al verii, SAGA, pot fi cumpărate de aici

Afrojack, Black Coffee, Deadmau5, DJ Snake, Elderbrook, Fedde Le Grand, Fisher, Marshmello, Meduza, Ofenbach, Purple Disco Machine, R3HAB, Salvatore Ganacci, Sickick, Tiesto, Timmy Trumet și mulți alți artiști internaționali și locali vor veni la București în primul weekend din iunie.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *