SOLUTIE pentru a nu risipi energia electrică din Spitalul Județean de Urgență Baia Mare

La Spitalul Județean de Urgență Baia Mare s-au luat deja primele măsuri pentru ca facturile la utilități să se păstreze măcar la nivelul celor din iarna trecută sau să vină chiar mai mici. Schimbarea corpurilor de iluminat vechi sau defecte a început încă de la începutul anului și continuă.

După iarna trecută am luat mai multe măsuri în ceea ce privește partea de iluminat a Spitalului. Una dintre ele fiind aceea de a monta senzori de mișcare în încăperile și spațiile care sunt mai puțin folosite, pentru a putea întrerupe energia electrică și consumatorii care ar merge altfel în continuu. Pe de alte parte s-a instruit personalul în sensul reducerii consumului de energie pe timpul nopții. Am schimbat corpurile de iluminat vechi sau deteriorate reușind să montăm numai sisteme de iluminat tip led.

Totodată am inițiat accesarea de fonduri atât pentru spital cât și pentru Policlinica 2 de eficiență energetică. Sper să reușim să accesăm fondurile pe acest subiect pentru că ar fi o majoră economie pentru Spital implementarea acestor tipuri de proiecte care fără îndoială vor reduce costurile cu 40%ne-a declarat Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.

Acesta a mai adăugat că anul trecut Spitalul Județean a avut o factură în lună de varf de iarnă la gaz de 900 mii de lei (compensat 500 mii de lei) iar la energie electrică factura a fost de aproximativ de 250-300 mii lei.

Toate aceste măsuri luate vin și în contextul de ieri (14 septembrie) când în cadrul Ședinței de Guvern, ministrul Economiei Virgil Popescu a declarat că Executivul poate schimba „corpurile de iluminat care nu sunt eficiente”, în conformitate cu propunerile Comisiei Europene de a economisi energie.

Totodată, premierul Nicolae Ciucă a cerut ca aceste măsuri să fie prezentate de fiecare minister „peste două săptămâni” pentru a fi un exemplu în ceea ce privește reducerea risipei.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *