Sezonul nunţilor se apropie. Ce reguli ar putea exista la intrarea în local?

Ştii deja că sunt programate anul acesta peste 250.000 de nunţi, însă cei care au evenimentele programate în prima parte a verii au intrat deja pe ultima sută de metri cu pregătirile. Îţi pot spune că peste 20 de milioane de invitaţii au fost deja date.

Miercuri, premierul Florin Cîţu a declarat că vaccinarea este soluţia pentru ca evenimentele private să aibă undă verde în acest sezon. Ba chiar doar cei vaccinaţi să poată participa la evenimente şi chiar să şi danseze.

Alin Caraman, preşedintele Asociatiei furnizorilor de nunţi din Romania, spune că testarea la intrarea în incinta localului poate face invitaţii să se simtă mult mai în siguranţă.

„Noi ca şi organizatori de evenimente la rândul nostru, avem soluţii şi suntem deschişi pe costurile noastre să existe testare la intrarea în cadrul evenimentului, mai ales că vorbim de teste non-invazive pe bază de salivă, astfel încât oamenii cât stau în partea de cocktail, servesc o cupă de şampanie, intră într-o zonă lejeră de triaj, astfel încât în cinci, zece minute să fie totul safe.” , a afirmat Caraman. 

Preşedintele asociaţiei furnizorilor de nunţi din Romania a mai spus că doar pe baza vaccinări va fi dificil de organizat un eveniment. La cele de tipul nunţilor sau botezurilor, poţi avea invitaţi din toate categoriile de vârstă, unii care abia au trecut prin boală şi nu se pot vaccina, minori sau persoane cu alergii neeligibile pentru vaccin. 

Vineri, comitetul interministerial pentru revelinerea la normalitatea, se va întruni începând cu ora 11:30 pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte evenimentele private.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *