ȘOFERUL ACCIDENTULUI DE LA VIVO A FOST PLASAT ÎN AREST LA DOMICILIU

Ieri 25 noiembrie 2021, Tribunalul Maramureș a respins ca nefondată contestația depusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș la o decizie dată în 17 noiembrie 2021 de Judecătoria Baia Mare. În speță, Tribunalul menține definitiv decizia dată de instanță inferioară.

Solutia pe scurt: În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 218 alin. 1 Cod de procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul: ONACI VLAD FLORIN, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal şi vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 49/CDL/09.07.2021 a Tribunalului Maramureş, cu măsura preventivă a arestului la domicliu pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 221 alin. 2 Cod de procedură penală, inculpatul are următoarea obligaţie:

– să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

În baza art. 221 alin. 4 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura preventivă a arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză”.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *