ȘOFERUL ACCIDENTULUI DE LA VIVO A FOST PLASAT ÎN AREST LA DOMICILIU
Ieri 25 noiembrie 2021, Tribunalul Maramureș a respins ca nefondată contestația depusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș la o decizie dată în 17 noiembrie 2021 de Judecătoria Baia Mare. În speță, Tribunalul menține definitiv decizia dată de instanță inferioară.
”Solutia pe scurt: În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 218 alin. 1 Cod de procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul: ONACI VLAD FLORIN, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal şi vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 49/CDL/09.07.2021 a Tribunalului Maramureş, cu măsura preventivă a arestului la domicliu pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art. 221 alin. 2 Cod de procedură penală, inculpatul are următoarea obligaţie:
– să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;
În baza art. 221 alin. 4 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura preventivă a arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză”.
BAIA MARE TV
Conținutul publicat pe BaiaMareTV.ro este protejat de legislația privind drepturile de autor. Copierea sau distribuirea materialelor fără citarea sursei și inserarea unui link activ către articolul original este interzisă. Materialele preluate de la alte publicații, instituții sau agenții sunt menționate ca atare în cuprinsul articolului.
📩 Comunicatele de presă și informațiile de interes public pot fi transmise redacției la: contact@baiamaretv.ro





