SUB PRIVIRILE NEPUTINCIOASE ALE UNUI POLIȚIST LOCAL, UN ELEV ERA SĂ FIE SPULBERAT DE O MAȘINĂ DE TEREN TOCMAI PE TRECEREA PENTRU PIETONI DE LÂNGĂ LICEUL DE ARTE DIN BAIA MARE

Imagini haluncinante au fost surprinse astăzi dimineață în Baia Mare de camerele de bord montate pe autoturismul unui maramureșean. Menționăm de la bun început că data de pe imaginile video nu corespunde cu realitatea!

Totul s-a petrecut astăzi dimineață în fața Liceului de Arte din Baia Mare pe trecerea pentru pietoni. Un polițist local se afla lângă zebră pentru a facilita traversarea elevilor fără să se producă incidente. Șoferul unui autoturism oprește la trecere (marcată și semnalizată corespunzător), polițistul local îi spune unui elev să traverseze, doar că șoferul unui autoturism de teren s-a angajat în depășirea mașinii oprite la zebră!!!! Elevul l-a observat la timp și a reușit să se ferească din calea inconștientului care a efectuat manevra de depășire într-o zona interzisă prin lege. Liceeanul se întoarce lângă polițist, care după ce a lăsat să treacă utilajul de deszăpezire, l-a lăsat pe elev să traverseze.

Totul a fost surprins de camerele de bord. Șoferul autoturismului l-a întrebat pe polițistul local cum este posibil așa ceva. Omul legii din cadrul Poliției Locale Baia Mare a ridicat din umeri. Și asta pentru că șoferul mașinii de teren și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *