PNL Maramureș și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 9 iunie
Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru liberalii și susținătorii PNL Maramureș cu ocazia lansării candidaților pentru alegerile locale, eveniment care a avut loc duminică, 21 aprilie. Peste 4000 de persoane au venit să…
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a semnat contractul de finanțare pentru o nouă investiție așteptată de maramureșeni: 11,2 milioane de euro pentru reabilitarea DJ 182B Baia Mare – Coaș!
În prezența reprezentanților autorităților naționale, Alexandru Soare, directorul Direcției generale dezvoltare regională și infrastructură din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației; Cristian Haiduc – secretar de stat – Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației și Adrian Cefalan – Director…
Ionel Bogdan susține tinerii și dezvoltarea mediului economic: „Baia Mare va avea un Incubator de afaceri unde 35 de tineri antreprenori vor putea beneficia de granturi de 3 milioane de euro”
Cea mai recentă inițiativă la nivelul administrației județene vizează sprijinirea tinerilor maramureșeni, dar și dezvoltarea mediului economic local. Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș a anunțat cel mai recent proiect depus spre finanțare, care vizează construirea unui incubator de afaceri…
Primarul comunei Poienile de sub Munte, Alexa Chifa s-a alăturat echipei PNL Maramureș
Echipa PNL Maramureș devine pe zi ce trece mai puternică. Tineri, seniori, profesioniști din diverse domenii, dar și cetățeni simpli se alătură echipei care a dovedit în ultimii ani că nu doar vrea, ci și poate să dezvolte Maramureșul. Printre…
Ministrul Marcel Boloș, vizită în Maramureș la trei dintre cele mai performante administrații publice locale din județ: Dumbrăvița, Fărcașa și Groși
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, aflat în Maramureș pentru semnarea contractului de finanțare a parcului industrial din Baia Sprie, a efectuat vizite și în teren, în trei comune administrate de primari liberali destoinici, care au demonstrat că știu cum să facă…
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean și Marcel Boloș, ministrul Finanțelor au semnat contractul de finanțare pentru primul parc industrial din județ, la Baia Sprie
Ministrul Finanţelor, Ioan – Marcel Boloș s-a aflat vineri, 12 aprilie, într-o vizită de lucru în Maramureș. Momentul cel mai important din program l-a reprezentat semnarea contractului de finanțare pentru dezvoltarea Parcului de specializare inteligentă din Baia Sprie, primul dintre…
Gabriel Bogdan Ștețco: În luna noiembrie finalizăm noul pod peste râul Tisa, în Sighetu Marmației
Administratorul public al Județului Maramureș, Gabriel Bogdan Ștețco, a efectuat zilele acestea o vizită pe cel mai mare șantier din Maramureș în acest moment – Podul peste râul Tisa, în zona Teplița din Sighetu Marmației. Lucrările de execuție progresează într-un…
INVESTIȚII PENTRU CONSERVAREA PATRIMONIULUI CULTURAL: CASTELUL TELEKI DIN PRIBILEȘTI VA FI REABILITAT
Protejarea patrimoniului cultural este un obiectiv asumat de echipa PNL Maramureș. Ionel Bogdan, președintele administrației județene, împreună cu Gabriel Ștețco, administratorul public al Județului Maramureș, și echipa de proiect din cadrul Consiliului Județean Maramureș, au efectuat o vizită la Castelul…
SPITALUL DE PSIHIATRIE CAVNIC INTRĂ ÎN REABILITARE. ECHIPA LIBERALĂ PUNE SĂNĂTATEA MARAMUREȘENILOR PE PRIMUL LOC
Administrație liberală înseamnă performanță, implicare și proiecte concrete pentru comunitate. Sănătatea maramureșenilor, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii medicale din Maramureș au fost și sunt o prioritate pentru echipa PNL Maramureș, care a demarat la Cavnic un nou proiect, pilot la nivel…
”Nu sunteți invizibili. Vă ascult. Vă înțeleg și, mai ales, VĂ SUSȚIN!” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” și Asociația Autism Baia Mare au marcat Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului printr-un eveniment dedicat copiilor, la Centrul de terapii alternative Althera, un spațiu unic în…













