Vacanţă în siguranţă

Jandarmii maramureșeni continuă activitățile din cadrul campaniei „Vacanţă în siguranţă” iar jandarmii montani de la Șuior, în cursul zilei de ieri au fost alături de un grup format din 32 de copii aflați în tabăra de vară organizată de Asociația Sportivă

„Smart Sports” din Baia Mare. Jandarmii montani le-au recomandat copiilor să fie atenți în drumețiile lor prin pădure și pe traseele montane și le-au explicat cum să procedeze atunci când întâlnesc un animal sălbatic. De asemenea, echiparea corespunzătoare în zona montană, importanța respectării traseelor, atenția privind prevenirea accidentărilor și posibilitatea apelării serviciului unic de urgență 112 în caz de necesitate, au fost subiecte aduse în atenția copiilor.

   Astăzi, a fost rândul celor 30 de copii aflați în tabăra de vară din localitatea Tămășești, organizată de către Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Parohia Tămășești. Specialiștii de la Compartimentul de Prevenire a Faptelor Antisociale i-au sfătuit cum să rămână în siguranță, atât în vacanță cât și la școală și i-au îndemnat pe cei mici, ca atunci când situația o impune, să nu ezite să ceară ajutorul Jandarmeriei. Întâlnirea a avut și scopul familiarizării tinerilor cu rolul şi atribuţiile Jandarmeriei Maramureș, cu misiunile din domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice.

   Cea mai mare bucurie pentru ei a fost Sama, câinele de serviciu, un frumos exemplar din rasa ciobănesc german care este un partener de nădejde pentru plutonierul adjutant șef China Victor. Pentru colegul nostru, Sama este ca un membru al familiei, un câine inteligent, gata să-l apere atunci când se află în pericol.    Campania preventiv – educativă „Vacanţă în siguranţă” va continua pe toată perioada vacanţei de vară iar în cadrul acesteia vor avea loc întâlniri atât cu elevi din judeţul nostru cât şi cu cei care se află în tabere organizate şi sunt în vizită în Maramureş.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *