VIDEO EXCLUSIV – A fugit de imobilizarea polițiștilor, dar a sărit de la etaj

Ieri, 20 noiembrie, la ora 22.43, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în scara unui imobil de pe strada Grănicerilor, un bărbat provoacă scandal.

La fața locului, un echipaj de ordine publică, format dintr-un polițist și un jandarm, a identificat un bărbat, de 32 de ani, din Baia Mare, care părea să fie sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a refuzat cooperarea cu echipajul de poliție, manifestându-se agresiv, atât verbal, cât și fizic, motiv pentru care s-a încercat imobilizarea acestuia.

Bărbatul a fugit și s-a aruncat pe geam, de la etajul al doilea al imobilului.

La fața locului, a fost prezent și un echipaj de ambulanță, care l-a transportat pe bărbat la spital, în vederea efectuării de investigații medicale.

În cauză, se continuă cercetările și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea clarificării tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 257 din Codul Penal.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *