Violonistul Gabi Stângău a decedat după ce s-a lovit cu un ATV de un gard

Tragedie astăzi după amiază pe un drum județean din localitatea Dumbrăvița, Maramureș. Muzicantul maramureșean Gabriel Stângău (violonist) și-a pierdut viața în jurul orei 14.30 după ce a pierdut controlul ATV-ului cu care circula, a intrat într-un șanț și s-a lovit de un stâlp din beton.

Toate eforturile depuse de medicii echipajelor SMURD și ale Ambulanței de a-l resuscita au fost zadarnice. Au fost nevoiți să declare decesul artistului.

Pe pagina de socializare a postat în jurul orei 14 o fotografie cu el pe un ATV. Se pare că acesta este și vehiculul cu care a fost implicat în accident.

Artistul este originar din Borșa, Maramureș. A studiat la Liceul de Arte Baia Mare și acum trei zile și-a serbat ziua de naștere.

Ce spune IPJ Maramureș

Astăzi, 17 februarie, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Dumbrăvița.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Dumbrăvița, în timp ce conducea un ATV ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat într-un șanț situat pe partea dreaptă a direcției de mers și s-a oprit în gardul metalic al unui imobil.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *