Angajată a unei bănci suspectă într-o rețea de falsificare și plasare de bancnote. Soțul femeii, polițist de frontieră, și-a dat demisia.

Au fost percheziții de amploare în cursul noptii pe raza municipiului Sighetu Marmației.

Procurorii DIICOT în colaborare cu ofițerii de la crimă organizată din Iași, sprijiniți de mascații de la jandarmerie, poliție și poliția de frontieră, au descins la mai multe adrese ale unor persoane care s-ar fi ocupat de falsificarea și plasarea de bancnote pe piață. La percheziții, la una dintre adrese, s-ar fi descoperit și 18 baxuri de țigări de contrabandă.

Sursele noastre spun că principala țintă a ofițerilor de la crimă organizată din Iași ar fi fost o femeie, angajata unei bănci din Sighetu Marmației. Aceasta a fost ridicată și dusă la audieri. Totodată, soțul femeii, polițist de frontieră la SPF Sarasău, a fost și el ridicat și dus la audieri. Înainte acesta și-ar fi dat demisia din cadrul Poliției de Frontieră Maramureș. Cei doi au fost duși la audieri la DIICOT Iași.

Aceleași surse susțin că la domiciliile percheziționate s-au descoperit sume uriașe de bani: euro, lire sterline și lei. Anchetatorii ar fi petrecut ore întregi doar pentru a reuși să îi numere.

ACTUALIZARE – PUNCTUL DE VEDERE AL ITPF SIGEHTU MARMAŢIEI

Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației acordă tot sprijinul necesar organelor de cercetare penală care instrumentează cazul fostului polițist de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației, implicat într-un dosar penal.

Totodată, vă asigurăm de faptul că integritatea personalului este o prioritate majoră a instituției noastre, sens în care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației va lua întotdeauna măsuri ferme față de personalul din subordine implicat în astfel de fapte.

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *