Din luna august vom putea beneficia de cartea de identitate electronică

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, a declarat marţi că probabil cartea de identitate electronică va fi disponibilă în august, ea oferind şi posibilitatea semnăturii electronice.

„Aceşti paşi legislativi, cum ar fi adoptarea regulamentului privind identificarea la distanţă, sunt în curs de a fi legiferaţi în Parlament, aşa că putem fi optimişti că în luna august vom putea beneficia de această nouă carte de identitate, care să aibă dublu rol, atât identificarea digitală, cât şi posibilitatea de a semna electronic cu ajutorul ei”, a afirmat ministrul la DCNews, în cadrul dezbaterii „Digitalizarea României, Prioritate Zero” potrivit Agerpres

El a vorbit şi de principiile digitalizării şi de nevoia de transparenţă în acest domeniu.

„Statul n-ar trebui să naţionalizeze digitalizarea. Aici ar trebui să fie o relaţie sănătoasă între mediul privat şi stat, dar nu oricum. Statul trebuie să îşi facă partea lui, adică să asigure condiţii de concurenţă corectă în digitalizare, pentru a nu mai fi suspiciuni, poveşti, cum au fost în ultimii 20 de ani”, a apreciat Teleman.

În acest sens, a menţionat nevoia de transparentizare a modului în care se fac achiziţiile publice, anume punerea în dezbatere publică a caietelor de sarcini.

Totodată, ministrul a spus că soluţiile digitale achiziţionate de stat trebuie să fie sustenabile şi trebuie să fie testate, menţionând „total cost of ownership”, anume „cât ne costă să achiziţionăm o soluţie software”.

„De multe ori, costurile indirecte au fost omise şi asta a dus la incapacitatea, inutilitatea unor soluţii”, a precizat el.

Sursa: Agerpres

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *